Creștere cu 16% a numărului de studenți de anul I la UPG Ploiești
Numărul studenților de anul I de la Universitatea Petrol-Gaze (UPG) Ploiești este cu 16% mai mare față de cel înregistrat anul trecut, a declarat, luni, rectorul Alin Diniță.
‘În anul universitar 2026-2027 se remarcă o creștere a numărului de studenți. (…) La anul I avem undeva la 16% procent de creștere, (…) iar per total, pe universitate, undeva la 12 procente. Am ajuns să avem numai de licență și master 6.492 de studenți. (…) Avem un număr destul de semnificativ și la formele de învățământ la distanță și frecvență redusă. Avem aproape 100 de studenți mai mulți, vorbesc strict de anul întâi – 330 anul trecut, 430 anul acesta’, a afirmat, într-o conferință de presă, rectorul instituției de învățământ superior.
Potrivit acestuia, la UPG Ploiești sunt înscriși circa 180 de studenți străini la licență, master și doctorat.
În ceea ce privește abandonul școlar, fenomenul este în scădere, iar conducerea UPG spune că acesta este un efect al faptului că universitatea ‘s-a întors cu fața către studenți’.
