Un pompier a fost găsit împușcat într-o unitate a IGSU de la Mizil
Un pompier în vârstă de 44 de ani a fost găsit împușcat, vineri, într-o unitate a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) situată în orașul prahovean Mizil, în acest caz fiind deschisă o anchetă de către procurorul militar.
‘Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un cadru militar, în vârstă de 44 de ani, ar fi fost găsit decedat în incinta unității, prezentând o plagă prin împușcare, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, în circumstanțe care urmează să fie stabilite pe parcursul cercetărilor. În prezent, cercetarea la fața locului este efectuată de către procurorul militar competent, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, în vederea stabilirii și clarificării tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul’, se arată într-un comunicat emis de Inspectoratul Județean de Poliție Prahova și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova.
Surse judiciare au precizat că bărbatul decedat era subofițer pompier, iar locul incidentului este un depozit al IGSU.
