Prefectul a emis ordinul de încetare a mandatului primarului de la Ciorani, condamnat pentru furtul buletinelor de vot
Prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, a emis ordinul de încetare a mandatului primarului de la Ciorani, Marin Voicu, în contextul în care acesta a fost condamnat la închisoare cu suspendare în dosarul care vizează furtul unor saci cu buletine de vot din arhiva Judecătoriei Mizil.
Prefectul a precizat, miercuri că a emis în urmă cu o zi ordinul de încetare a mandatului primarului de la Ciorani.
Marin Voicu a fost condamnat definitiv, la data de 17 decembrie, în dosarul care vizează furtul unor saci cu buletine de vot din arhiva Judecătoriei Mizil, acestea fiind mijloace de probă în dosarul penal privind fraudarea alegerilor locale organizate în 2020 la Ciorani.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații Marin Voicu, Gavrilă Gheorghe Mihnea și Ristea Romeo față de decizia din martie a Judecătoriei Buzău.
Astfel, a fost menținută decizia instanței de fond, care l-a condamnat pe Voicu la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru instigare la sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri și instigare la violarea sediului profesional, aplicându-i și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat) pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Ceilalți doi inculpați au fost condamnați la doi ani și șase luni, respectiv doi ani și nouă luni de închisoare cu suspendare.
Conform rechizitoriului, după începerea urmăririi penale în dosarul de fraudare a alegerilor locale din 2020 de la Ciorani, primarul Marin Voicu i-a determinat pe ceilalți doi inculpați să sustragă buletinele de vot din clădirea utilizată de Judecătoria Mizil.
Furtul a avut loc în data de 8.02.2021, fiind sustrase 4.308 buletine de vot, atât valabil exprimate, cât și anulate, ce constituiau mijloace materiale de probă în dosarul penal privind fraudarea alegerilor.
Primarul comunei Ciorani, Marin Voicu, este cel care a furnizat celor două persoane implicate în furtul buletinelor de vot din arhiva Judecătoriei Mizil date despre clădire, locul de depozitare a sacilor, sistemul de supraveghere video, dar și lipsa pazei, se arată în motivarea Judecătoriei Ploiești, care a respins, în noiembrie 2021, propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești de arestare preventivă a inculpaților, plasându-i în arest la domiciliu.
‘Astfel, cunoscând noua locație unde au fost depozitate buletinele de vot, AA BB (n.r. primarul Marin Voicu) le-a transmis celor doi participanți datele necesare punerii în executare a planului infracțional- poziționarea clădirii și încăperea unde se aflau depozitate buletinele de vot, faptul că acestea sunt monitorizate de camere de supraveghere video, ușa de acces pe care urma să se pătrundă (aflată în spatele clădirii), dar și lipsa pazei umane’, precizează sursa citată.
În document se explică și modul în care cei doi inculpați au acționat pentru a sustrage mii de buletine de vot și pentru a îngreuna ancheta.
Conform datelor de la dosar, buletinele de vot sustrase au fost distruse prin ardere, iar unul dintre participanții la furt a fost angajat într-o funcție publică la nivelul Primăriei Ciorani, ca răsplată pentru activitatea infracțională desfășurată.
În luna iulie 2025, primarul Marin Voicu a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, instanța de fond stabilind că pedeapsa va fi executată în regim de detenție.
