La pauză parcă i-a lovit maciuca! Un nou eșec la 20 de puncte diferență!

O vorbă veche din sport spune uneori că “pauza a fost un sfetnic bun”. La echipa de baschet masculin CSM BBA Petrolul Ploieși perioada de odihnă parcă a fost ca o lovitură de măciucă! Asta pentru că până atunci baschetbaliștii Ploieștiului au condus permanent o echipă cu ceva pretenți. Pe teren propriu, CSM BBA nu a mai condus ostilitățile de mult timp ca în acest joc. Este adevărat că și din cauza “urșilor” Brașovului care nu le ieșea jocul sub nici o formă.

A fost 46-38 la pauză și nimic nu prevestea faptul că în partea secundă situația se schimbă radical. Ploieștenii primesc coș după coș din toate pozițiile, mai ales prin Mihai Măciucă și Trendon Hankerson, iar în atac ratările ușoare au devenit o obișnuință. Ca și jocul unui Jones, unui Cooper, altădată cu evoluții mult mai bune. Un nou eșec la diferență mare, 69-89, chiar în Olimpia și împotriva unei formații care e lîngă tine în clasament.

Pentru CSM BBA Petrolul au jucat: C. Dinu (18 puncte), V. Brkic (14), D. Brooks (10 puncte, 9 recuperări), J. Febres (9, 1×3), A. Jones (6), K. Cooper (5), D. Raşoga (3), G. Angelian (2), R. Movileanu (2), A. Calenic. Pe jucătorii antrenați de Milan Skobalj îi așteaptă o săptămână cu două meciuri oficiale: miercuri, de la ora 14:00, la Dinamo Bucureşti şi duminică, de la ora 18:00, pe teren porpriu cu FC Argeş Piteşti, întâlnirea urmând să se desfăşoare la Blejoi, în condiţiile în care Sala „Olimpia” găzduieşte un turneu de calificare la Campionatul European de Volei Under 18. Sursa:csmploiesti.ro