Filarmonica Paul Constantinescu Ploiești: Luna mai ne întâmpină cu un concert simfonic plin de culoare

Luna mai ne întâmpină cu un concert simfonic plin de culoare, care aduce pe scena Filarmonicii „Paul Constantinescu” doi muzicieni de excepție, apreciați la nivel internațional, precum și un program vibrant și ofertant din punct de vedere stilistic.
Astfel, joi, 7 mai 2026, îl veți putea asculta pe dirijorul Liviu Condriuc la pupitrul Orchestrei Simfonice ploieștene, alături de Laurentiu Sima (tubă), într-o seară în care energia, contrastul și diversitatea sonoră dau contur unei experiențe deosebite.
Maestrul Liviu Condriuc a urmat studiile muzicale la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, unde s-a format inițial ca violonist, continuându-și pregătirea prin studii postuniversitare de violă la München (Universitatea de Muzică și Arte ale Spectacolului) și Berlin (Universitatea de Muzică „Hanns Eisler”). În 2013 a absolvit cursurile de dirijat în cadrul instituției academice ieșene. Parcursul său artistic este completat de participarea la numeroase cursuri internaționale de dirijat, desfășurate în Germania, Rusia, Austria, România și Republica Moldova, perfecționându-și tehnica dirijorală alături de personalități importante ale vieții muzicale.
De-a lungul carierei sale a colaborat cu orchestrele filarmonicilor din Oradea, Pitești, Brașov, Iași, București etc., iar experiența sa orchestrală este susținută și de activitatea desfășurată în ansambluri din Germania (Deutsche Oper Berlin, Teatrul din Regensburg și Orchestra Filarmonică din München).
Repertoriul său cuprinde lucrări semnate de Wagner, Strauss, Janáček, Britten și Șostakovici, evidențiind o preocupare constantă pentru universuri sonore complexe, pentru construcții ample și pentru explorarea unor partituri de mare forță expresivă.
Programul concertului de joi seară include Uvertura operei „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini, Concertul pentru tubă și orchestră de Ralph Vaughan Williams (solist Laurentiu Sima) și Simfonia a V-a în re minor, op. 47 de Dmitri Șostakovici.
Vă așteptăm să ne bucurăm împreună de o seară de excepție.
Text realizat de muzicolog Diana Murășan-Rebac.
Bilete pentru acces în sală: https://filarmonicaploiesti.ro/…/concert-simfonic-7…/
Concertul va fi transmis integral live pe Virtual Concert Hall iar biletele virtuale pot fi achiziționate de aici: https://virtualconcerthall.ro/…/bilet-virtual…/