Eveniment istoric la Cotroceni – Nicușor Dan primește prima vizită a unui șef de stat indian după 32 de ani

Președintele României, Nicușor Dan, o va primi joi, 23 iulie, la Palatul Cotroceni, pe președinta Republicii India, Droupadi Murmu, care va efectua o vizită de stat în România în perioada 23-25 iulie 2026, la invitația părții române.

Vizita marchează reluarea dialogului politic româno-indian la cel mai înalt nivel după o pauză de două decenii. Ultima vizită în România a unui președinte al Indiei a avut loc în 1994, iar cea mai recentă deplasare a unui șef de stat român în India a fost vizita efectuată de Traian Băsescu în octombrie 2006.

Discuții despre economie, cercetare și schimburi academice
Potrivit Administrației Prezidențiale, convorbirile oficiale dintre Nicușor Dan și Droupadi Murmu vor avea ca obiectiv consolidarea Parteneriatului Extins dintre România și India, în perspectiva împlinirii a 80 de ani de relații diplomatice bilaterale.

Cei doi șefi de stat vor discuta despre dezvoltarea relațiilor interumane, prin intensificarea schimburilor culturale, academice și sportive, dar și despre cooperarea în domeniile cercetării și inovării.

Un capitol important al întrevederii va fi reprezentat de aprofundarea cooperării economice. Vineri, 24 iulie, Nicușor Dan și Droupadi Murmu vor inaugura un forum economic bilateral, la care urmează să participe reprezentanți ai mediilor de afaceri din România și India, precum și oficiali români.

Conform datelor publicate de Ambasada Indiei la București, schimburile comerciale bilaterale s-au ridicat la aproximativ 1,22 miliarde de dolari în anul financiar 2025-2026. Exporturile Indiei către România au însumat aproape 975 de milioane de dolari, în timp ce exporturile românești către piața indiană s-au situat la aproximativ 251 de milioane de dolari.

Investițiile indiene în România sunt estimate la 1-1,5 miliarde de dolari și sunt concentrate în special în domeniile IT, producție industrială, farmaceutic și servicii medicale. Prezența investițională românească în India rămâne însă mult mai redusă, ceea ce indică un potențial important de dezvoltare.

Parteneriatul Extins, lansat în 2013
România și India au stabilit relații diplomatice în 1948, acestea fiind ridicate la nivel de ambasadă în 1968. Cele două țări au celebrat în 2023 împlinirea a 75 de ani de relații diplomatice, iar în septembrie 2024 au emis timbre poștale comune pentru marcarea momentului aniversar.

Parteneriatul Extins dintre România și India a fost instituit în martie 2013, la New Delhi. În februarie 2024, miniștrii de Externe ai celor două țări au adoptat o declarație comună aniversară, prin care au reafirmat intenția de a consolida cooperarea politică, economică, de securitate, culturală și academică, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.
Vizita președintei Droupadi Murmu are loc și în contextul dezvoltării accelerate a relației dintre Uniunea Europeană și India, pe care Administrația Prezidențială o descrie drept o consolidare fără precedent a Parteneriatului Strategic bilateral.

România, ultima etapă a unui turneu regional
România reprezintă ultima etapă a turneului regional efectuat de președinta Indiei, după Republica Moldova și Macedonia de Nord. Droupadi Murmu este însoțită de secretarul de stat indian pentru Protecția Consumatorilor, Alimentație și Distribuție Publică, Nimuben Jayantibhai Bambhaniya, precum și de parlamentarii Dinesh Sharma și Vijay Baghel, potrivit Președinției Indiei.

Droupadi Murmu, în vârstă de 68 de ani, a devenit în iulie 2022 cel de-al 15-lea președinte al Indiei și prima persoană provenită dintr-o comunitate tribală care ocupă cea mai înaltă funcție în stat. Înainte de alegerea sa, aceasta a fost guvernatoare a statului Jharkhand, în perioada 2015-2021.

sursa: www.stiripesurse.ro