Două persoane, prinse sub un perete care s-a dărâmat
Doi bărbați au fost prinși, joi, sub peretele unei case care s-a dărâmat în municipiul Câmpina, pe Bulevardul Carol I, una dintre victime fiind acoperită complet de dărâmături.
‘Este vorba despre două persoane de sex masculin, cu vârste de aproximativ 30 ani, respectiv 55 ani. Una dintre acestea a fost prinsă până la brâu, conștientă, fiind extrasă deja dintre dărâmături. Cea de-a doua victima este acoperită complet și pompierii acționează pentru a ajunge la aceasta’, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova.
