Două cereri de suspendare și anulare a deciziei CCR privind prezidențialele – respinse de Curtea de Apel Ploiești

Curtea de Apel Ploiești a respins, marți, două cereri de suspendare și anulare a hotărârii Curții Constituționale a României (CCR) din 6 decembrie 2024, prin care a fost anulat turul întâi al alegerilor prezidențiale desfășurat pe 24 noiembrie.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, instanța a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești și a respins cele două cereri ca inadmisibile, deciziile nefiind definitive.

Într-un al treilea dosar care a avut termen marți la Curtea de Apel Ploiești, judecătorii au decis amânarea cauzei pentru miercuri.

Tot miercuri au termen de judecată la aceeași instanță alte două cereri de anulare a deciziei CCR privind alegerile prezidențiale.