Două calificări în semifinale și un nou record național pentru sportivii din echipa României

Ziua a treia a debutat excelent pentru echipa României prezentă la Campionatul European de natație pentru seniori de la Paris. Denis Popescu și Vlad Mihalache s-au calificat în semifinalele probei de 100 m fluture. Mai mult, cu timpul de 51.44 secunde, Denis a stabilit un nou record național al probei, la categoria +19 ani, conform Federației Române de Natație și Pentatlon Modern. Rezultatele complete ale sportivilor românii din sesiunea de dimineață sunt:

100 m fluture

Denis Popescu – 51.44 s – record național la categoria +19 ani și calificare în semifinalele de diseară (orele 20:33 și 20:37);
Vlad Mihalache – 52.07 s – calificat în semifinalele de diseară (orele 20:33 și 20:37);

200 m bras

Matei Cristian State – 2:12.04 min. – s-a oprit în serii;
Darius Coman – 2:12.61 min. – s-a oprit în serii.

Totodată, diseară, de la ora 19:52, David Popovici va concura în finala probei de 100 m liber! Concursul de înot este transmis zilnic, în direct, de TVR Sport și TVR 1, de la orele 10:30 și 19:30. Sursa:facebook/FRNPM

Video PHonline.ro

Loading…
❮ ❯