Dosarul pariurilor trucate/ Fotbalistul Gabi Matei a fost eliberat! SURSE/ Ancheta se extinde la primarul din Păulești, Sandu Tudor

Azi, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești s-au prezentat cele 5 persoane implicate în dosarul trucării de meciuri de la CS Păulești, club din Liga 3. E doua zi de audieri în acest caz.

Este vorba despre fotbaliștii Gabi Matei (36 de ani) și Marius Sanda (33 de ani), care până recent au jucat la CS Păulești, despre finanțatorul clubului prahovean, Claudiu Blaga, și despre Alexandru Cristescu, un apropiat al lui Blaga. A venit și Raul Papp, al 3-lea jucător implicat în dosar.

UPDATE ora 13:20. Instanța a hotărât: Gabi Matei, eliberat sub control judiciar, potrivit surselor GSP

Gabi Matei și Marius Sanda vor fi eliberați azi și vor fi cercetați sub control judiciar, informează sursele GSP încă dinainte ca audierile să se încheie. Cei doi sunt încă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești