CSM Ploiești contează și la nivel de seniori

Atletismul este printre puținele secții de la CSM Ploiești ce contează la nivel de seniori. La Etapa Finală a Campionatului Naţional de Sală pentru Seniori şi U23, atleţii pregătiţi de Augustin Iancu, Robert Munteanu şi Gabi Hurmuz, au câștigat trei titluri de campioni, unul de vicecampion şi o medalie de bronz, anunță csmploiesti.ro.

Titlurile de campioni naţionali de seniori au fost obţinute, de Cristian Roiban, în proba de 60 metri, cu timpul 6.77 secunde (season best), Cristian Voicu, în proba de 800 metri, cu timpul 1:50.74 minute şi de ştafeta de 4×2 ture, care, în formula Alexandru Vochin, Andrei Niculiţă, Alexandru Geamănu, Cristian Voicu, a oprit cronometrul după 3:01.26 minute (personal best)!

Vicecampion naţional de seniori a devenit Remus Niculiţă, în proba de 200 metri, cu timpul 22.26 secunde (personal best) şi tot el a obţinut medalia de bronz la seniori în proba de 60 metri, cu timpul 6.85 secunde. Tot la Bucureşti s-a desfășurat şi Campionatul Naţional de Aruncări Lungi, în cadrul căruia Teodora Iancu a devenit vicecampioană naţională „U23” şi medaliată cu bronz la senioare în proba de aruncare a suliţei, cu o performanţă de 40.13 metri (personal best).

De ziua Mărțișorului, atletele de la Clubul Sportiv Școlar Ploiești și-au făcut un frumos cadou: două medalii de bronz. Sportivele școlare au urcat de două ori pe podium în cadrul aceleiași competiții, în proba de ștafetă 4×400 de metri. Echipa, formată exclusiv din junioare – Rebeca Toader, Ana-Maria Ștefan, Ștefania Cârjan și Ioana Ioniță – a reușit să obțină o medalie de bronz la categoria seniori și o medalie de bronz la categoria tineret, într-o competiție puternică, alături de sportive mai experimentate. Atletele ploieștene sunt pregătite de profesorii Maria Andrei și Florin Andrei.