Copil de 10 ani dat dispărut la Ploiești; a fost emis mesaj RO-ALERT
Un băiat în vârstă de 10 ani din Ploiești a fost dat dispărut, joi, de către membri ai familiei sale, autoritățile emițând un mesaj RO-ALERT pe raza municipiului și în localitățile limitrofe pentru a semnala dispariția sa.
‘La data de 2 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 3 Ploiești au fost sesizați de către o femeie despre faptul că minorul Dumitrache Nicolae Andrei, de 10 ani, a plecat în mod voluntar din municipiul Ploiești și nu a mai revenit până în prezent. Semnalmente: aproximativ 150 cm înălțime, 30 de kilograme, păr brunet și ochi căprui’, a informat Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova.
Conform sursei citate, la momentul plecării, minorul purta un tricou alb cu mânecă scurtă și pantaloni de trening bleumarin, cu inscripții albe și verzi.
