Compania de transport public a Ploieștiului execută silit Primăria; plângere penală la DNA

Compania de transport public a Ploieștiului, Transport Călători Express (TCE), execută silit municipalitatea pe fondul neplății unor facturi, reprezentanții societății anunțând, totodată, că au depus plângere penală la DNA împotriva primarului Mihai Polițeanu și a administratorului public al orașului.

‘În data de 26 februarie, Transport Călători Express Ploiești S.A., prin adresa nr 3349/26.02.2025, a solicitat Primăriei Municipiului Ploiești plata a două facturi cu scadență depășită în sumă totală de 8.334.850,9 lei, cu mențiunea că, dacă în termen de 24 de ore nu se va efectua plata a cel puțin uneia dintre facturile scadente, în valoare de 4.053.100,29 lei, Transport Călători Express Ploiești S.A. va demara procedurile de executare silită a Municipiului Ploiești’, informează, vineri, un comunicat de presă transmis de TCE.

Conform sursei citate, municipalitatea a înștiințat compania că nu va da curs aceste solicitări.

‘Având în vedere că prin adresa nr. 4677/26.02.2025 a Primăriei Municipiului Ploiesti, înregistrată la Transport Călători Express S.A. Ploiești sub numărul 3429/27.02.2025, suntem înștiințați că nu se dă curs solicitării societății și, ținând cont de faptul că, pentru a treia lună consecutivă, din cauza neefectuării plăților de către Primăria Municipiului Ploiești, plata integrală a avansurilor salariale se va face cu întârziere, în calitate de Director General am decis următoarele: Depunerea cererii de executare silită dosar de executare nr 69/27.02.2025 (executor judecătoresc Mușat lon) împotriva debitorului Municipiul Ploiești, pentru întreaga suma datorată cu scadență depășită (8.334.850,9 lei)’, precizează comunicatul menționat.

De asemenea, în acest caz a fost depusă plângere penală la DNA împotriva primarului Mihai Polițeanu și a administratorului public al orașului, edilul fiind acuzat de abuz în serviciu.

‘Totodată, considerând că toate acțiunile Primarului Municipiului Ploiești și ale Administratorului Public, realizate împotriva bunului mers al societății Transport Călători Express S.A. Ploiești, se constituie ca elemente materiale ale infracțiunii de abuz în serviciu împotriva unei persoane juridice, Transport Călători Express S.A. Ploiești, prin reprezentantul său legal, a depus în data de 28.02.2025 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Prahova – DNA Ploiești, plângere penală pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei juridice (infracțiune prevăzută și sancționată de art. 297 alin. (1) Cod Penal), împotriva Primarului Municipiului Ploiești și a Administratorului Public al acestuia’, se mai arată în comunicat.

În urmă cu două săptămâni, Primăria Ploiești a sesizat Poliția în legătură cu activitatea companiei locale de transport public în urma unor suspiciuni privind numărul de kilometri facturați de Transport Călători Express.

‘Primăria Ploiești a trimis joi la Poliția Prahova o sesizare cu privire la posibila săvârșire a infracțiunilor de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals în legătură cu numărul de kilometri facturați de compania locală de transport public (TCE) și plătiți din banii ploieștenilor’, a scris atunci Mihai Polițeanu pe Facebook.

Acesta arăta că, în urma verificărilor aleatorii care au vizat numărul de kilometri zilnici raportați de TCE pentru fiecare autobuz, a găsit multe situații în care TCE a declarat că un singur autobuz ar fi efectuat peste 800 km/zi, punctând că astfel de declarații sunt ‘în mod fățiș nereale’.

‘Solicit angajaților TCE să nu cumva să încerce să umble la rapoarte scrise sau în aplicația informatică dacă cineva le va solicita acest lucru. Solicit Poliției o anchetă independentă, efectivă, aprofundată și făcută cu celeritate. Asigur Poliția de tot sprijinul Primăriei Ploiești’, spunea primarul.