Centura ocolitoare a Mizilului, testată de peste 300 de bicicliști înaintea deschiderii oficiale a traficului rutier (GALERIE FOTO)
Peste 300 de bicicliști au participat, duminică, la o ‘recepție publică’ a Centurii ocolitoare a orașului Mizil, înainte de deschiderea oficială a traficului rutier.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Consiliul Județean (CJ) Prahova, printre participanții la acest eveniment s-au aflat sportivi consacrați, precum Marian Frunzeanu, multiplu campion național la ciclism (Clubul FRZ Cycling), și David Coman, tânăr ploieștean – campion balcanic la ciclism pe șosea, categoria cadeți, unul dintre cei mai promițători juniori ai momentului.
‘A fost o bucurie sinceră să văd atâția prahoveni venind, cu mic cu mare, să testeze alături de noi un proiect așteptat de ani de zile. Centura Mizilului este mai mult decât o lucrare de infrastructură – este o promisiune respectată. Iar această recepție pe bicicletă este, simbolic, o invitație la dialog și implicare: județul se construiește împreună’, a declarat președintele CJ, Virgiliu Nanu, conform sursei citate.
Drumul care are o lungime de 7,4 kilometri, cu o bandă pe sens, patru sensuri giratorii (câte unul la intrări și două pe parcurs), două poduri și panouri fonoabsorbante în zonele cu locuințe a costat 110 milioane de lei (fără TVA), investiția fiind finanțată prin Programul Național ‘Anghel Saligny’ și din fonduri proprii ale Consiliului Județean Prahova.
