Bătrână decedată în urma unui incendiu care i-a cuprins casa
O bătrână din oraşul prahovean Vălenii de Munte a decedat, în noaptea dintre ani, în urma unui incendiu care i-a cuprins casa.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la nivelul unei camere de locuit, fiind extins şi la acoperiş, pe o suprafaţă de aproximativ 80 mp, informează miercuri Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
„Pompierii au extras din interior o persoană de sex feminin, în vârstă de 85 de ani, aflată în stare de inconştienţă. Din nefericire, manevrele de resuscitare nu au avut succes, astfel că a fost declarat decesul victimei”, arată sursa citată.
