Bărbat găsit decedat la marginea unui drum forestier; era cercetat pentru violență în familie
Un bărbat care era cercetat pentru violență în familie, soția lui obținând recent un ordin de protecție, a fost găsit decedat la marginea unui drum forestier din localitatea prahoveană Dumbrăvești.
‘Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Plopeni au identificat, la data de 19 septembrie, un autoturism staționat pe marginea unui drum forestier din localitatea Dumbrăvești. În interiorul vehiculului, pe bancheta din spate, a fost găsită o persoană de sex masculin, fără semne vitale, ce prezenta o plagă în zona încheieturii membrului superior stâng’, se arată într-un comunicat emis, sâmbătă, de Inspectoratul Județean de Poliție Prahova.
Echipajul medical solicitat la fața locului a constatat decesul persoanei, cadavrul fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova pentru efectuarea necropsiei.
Victima era cercetată pentru violență în familie, amenințare și distrugere.
‘Din verificările preliminare nu au rezultat indicii privind săvârșirea unor fapte de violență asupra victimei. Autoturismul a fost ridicat și depozitat la sediul Poliției Orașului Plopeni pentru continuarea cercetărilor. (…) În urma stabilirii identității, s-a confirmat faptul că este vorba despre un bărbat de 41 de ani, din municipiul Ploiești. Pe numele acestuia era întocmit un dosar penal pentru violență în familie, amenințare și distrugere, instrumentat de polițiștii Secției nr. 2 Poliție’, arată IJP.
