Cum se motivează absențele elevilor. Ministerul Educației explică termenele și efectele asupra notei la purtare
Ministerul Educației a publicat o serie de clarificări privind consemnarea și motivarea absențelor elevilor, în cadrul rubricii „PUNCTUL de informare EDU”. Informarea explică documentele necesare, termenul de prezentare și situațiile în care absențele nemotivate afectează rezultatele la purtare.
Potrivit ministerului, profesorii sunt obligați să consemneze absențele la fiecare oră. Absența nu poate fi folosită ca mijloc de coerciție, fiind trecută în catalog numai atunci când elevul nu este prezent la curs.
Motivarea se face în ziua prezentării actelor justificative. Acestea trebuie depuse în maximum șapte zile calendaristice de la reluarea activității elevului. Nerespectarea termenului atrage declararea absențelor ca nemotivate.
Pentru motive medicale, pot fi prezentate, după caz, adeverințe eliberate de medicul cabinetului școlar, medicul de familie sau medicul de specialitate, precum și documente eliberate de unitatea sanitară în care elevul a fost internat. Ministerul precizează că actele medicale trebuie să aibă viza cabinetului școlar sau a medicului de familie care are în evidență documentele medicale ale elevului.
Până la 40 de ore de curs într-un an școlar pot fi motivate pe baza cererilor scrise ale părintelui sau ale elevului major, fără a depăși 20% din numărul orelor alocate unei discipline. Cererile sunt adresate cadrului didactic responsabil de clasă și trebuie avizate de director înainte de motivare.
Informarea explică și consecințele absențelor nemotivate. La fiecare 20 de absențe nemotivate acumulate într-un an școlar sau la atingerea a 20% absențe nemotivate din orele anuale ale unei discipline, media anuală la purtare scade cu câte un punct în învățământul gimnazial și liceal. În învățământul primar, calificativul anual la purtare este diminuat gradual.
Precizările ministerului au la bază Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar și Statutul elevului.
