Aur, argint și bronz, la primul concurs al anului
Sala de atletism „Ioan Soter” din București a fost, recent, gazda etapei a 2 -a, a Campionatului Național, pentru categoriile U20, U18, U16!Atleții de la CSS Ploiești, pregătiți de profesorii Maria Andrei și Florin Andrei, au câștigat, la primul concurs din acest an, o medalie de aur, două medalii de argint, două medalii de bronz, astfel:
Categoria U 16 (2011 -2012)
Antonia Mihai – medalie de aur la 200 m – 27.85 sec., medalie de bronz la 400 m – 61.99 sec.;
Ștefan Moisoiu – medalie de argint la 200 m – 25.04 sec., medalie de bronz la 60 m – 7.63 sec.
Categoria U18(2008- 2009)
Georgian Lepuș – medalie de argint la 200 m -23.82 sec.
Și clubul municipal a concurat la această întrecere și a câștigat medalia de argint prin Daria Popescu (U16), antrenată de Maria Sîrbu, la aruncarea greutăţii, cu o performanţă de 11.83 metri. La această competiție au participat peste 500 sportivi și toată țara! Următoarele concursuri pentru atleții de la CSS Ploiești și CSM Ploiești, vor avea loc la București, astfel: în perioada 14-15.02.2026 – Cupa României, respectiv pe 21-22.02.2026 – Finala Campionatului Național rezervat categoriei U18!
