CSM Ploiești: Cei mai mici baschetbalişti ai clubului au participat la Competiția Sportivă Națională de BabyBaschet!
Băieţii pregătiţi de Marian Angelian şi Mihai Comănescu au făcut parte din Grupa 8 şi au încheiat turneul cu un
Citește mai multBăieţii pregătiţi de Marian Angelian şi Mihai Comănescu au făcut parte din Grupa 8 şi au încheiat turneul cu un
Citește mai multRomânii care folosesc cardul la bancomatul unei alte bănci ar putea avea posibilitatea să aleagă exact suma pe care vor
Citește mai multUn procent tot mai mare din populația globală se confruntă cu o dependență de alimentele ultraprocesate, produse care ocupă până
Citește mai mult„Domnul Nostoc și domnișoara Filomene revin dintr-o călătorie pe planeta SaturLună, aducând în Orașul Surprizelor niște sâmburi speciali, care le
Citește mai mult„În urma numeroaselor sesizări primite din partea cetățenilor și a asociațiilor de proprietari, am decis, împreună cu Grupul Consilierilor PSD
Citește mai mult„În această săptămână, au fost ridicate 6 autoturisme abandonate de pe domeniul public al municipiului Ploiești.Toate aceste acțiuni au fost
Citește mai multConform Agerpres, este vorba de legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2026 pentru modificarea Ordonanței de urgență
Citește mai multPloieștiul se pregătește pentru caniculă! Cișmele cu apă potabilă și recomandări pentru zilele cu temperaturi extreme. Primăria Municipiului Ploiești a
Citește mai multRyanair modifică regula locurilor pentru familii cu copii. Compania face schimbarea „cu reticență”. Ryanair a confirmat că părinții care călătoresc
Citește mai multUn val de căldură extremă afectează mai multe regiuni în această perioadă, iar medicii avertizează că temperaturile ridicate pot deveni
Citește mai mult