Petrolul avertizează:,,Neconfirmarea planului de reorganizare ar avea consecințe grave!”
Tribunalul Prahova a respins solicitarea prin care Petrolul Ploiești încerca să urgenteze definitivarea tabelului creditorilor și aprobarea planului de reorganizare. Următorul termen în instanță este 11 noiembrie, cu numai patru zile înaintea datei-limită invocate de clubul ploieștean, anunță golazo.ro. La ultimul termen, administratorul judiciar a atras atenția Tribunalului Prahova că întârzierea definitivării tabelului de creanțe și a confirmării planului de reorganizare ar putea avea consecințe sportive și financiare grave pentru club. Potrivit reprezentanților clubului, nerespectarea calendarului ar putea atrage o depunctare de 4 puncte, la care s-ar putea adăuga alte 9 puncte.
Petrolul a cerut instanței înscrierea provizorie în tabelul definitiv a creanțelor contestate de mai mulți creditori. Împotriva tabelului preliminar au fost formulate nouă contestații. Printre creditorii implicați se numără Clubul Sportiv Municipal Ploiești, fotbaliștii Alexandru Mateiu, Adi-Marian Chică Roșă, Mihai Constantinescu, Denis Radu, Victor Stancovici, Valentin Țicu și Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM, precizează golazo.ro.
Judecătorul-sindic a respins cererea, explicând că înscrierea provizorie a creanțelor poate fi decisă doar în momentul judecării contestațiilor la tabelul preliminar, nu printr-o solicitare separată. În fața judecătorului-sindic, reprezentanții Petrolului au prezentat și o simulare a pierderilor financiare pe care le-ar putea provoca depunctarea. Potrivit argumentelor acestora, prejudiciul ar putea depăși un milion de euro și ar pune în pericol posibilitatea de redresare economică.
Pentru a-și susține cererea de înscriere provizorie a creanțelor, clubul ploieștean a explicat și ce s-ar întâmpla în cazul unui eventual faliment: „Principalele active ale clubului sunt jucătorii, iar contractele sportive se închid în faliment. Jucătorii dacă nu sunt plătiți 60 zile devin liberi de contract, iar clubul nu mai încasează de pe urma transferurilor lor. Această măsură care se solicită nu este doar în interesul debitoarei, ci este în interesul întregii proceduri, al statului și al creditorilor. Un lot de jucători care este evaluat la patru-cinci milioane de euro, acest activ va fi zero la care se adaugă și pierderile din dreptul de televizare.Locul 6 din clasament presupune pierderea a două milioane de euro din drepturile televiziunii care nu se vor mai regăsi în patrimoniul clubului”, au explicat reprezentanții Petrolului. Sursa:golazo.ro
Video PHonline.ro
Loading…
❮ ❯
