CS alPHa Prahova revine pe teren propriu! Meci cu Știința Bacău, miercuri, la Sala Olimpia din Ploiești. Surprize pentru suporteri

Echipa feminină de handbal CS alPHa Prahova revine în fața propriilor suporteri pentru un nou meci din Divizia A. Miercuri, 28 octombrie 2026, de la ora 16:30, handbalistele prahovene vor întâlni formația CS Știința Bacău, la Sala Olimpia din Ploiești.

Reprezentanții clubului îi invită pe ploieșteni să vină în număr cât mai mare la sală, pentru a susține echipa într-o nouă confruntare din campionat.

„Ne dorim tribune pline de energie, aplauze și încurajări! Pentru că handbalul se trăiește altfel atunci când sunteți alături de noi!”, au transmis reprezentanții CS alPHa Prahova.

Organizatorii au pregătit și surprize pentru spectatori. Partenerul clubului, Decathlon, va oferi premii la pauza partidei, astfel că suporterii vor avea ocazia să plece acasă și cu un cadou.

Meciul reprezintă o nouă oportunitate pentru iubitorii sportului prahovean de a fi alături de echipa locală și de a contribui la atmosfera din tribune.

Așadar, miercuri, 28 octombrie, de la ora 16:30, Sala Olimpia din Ploiești găzduiește partida CS alPHa Prahova – CS Știința Bacău.

Hai, alPHa!

Video PHonline.ro

Loading…
❮ ❯