Alexandru Rogobete, deputat PSD Prahova: Mă îngrijorează declarațiile premierului demis Bolojan despre sistemul de sănătate, medici si pacienți, mai ales despre generațiile noi de medici care intră în sistem

„Mă îngrijorează declarațiile premierului demis Bolojan despre sistemul de sănătate, medici si pacienți, mai ales despre generațiile noi de medici care intră în sistem.
Nu pentru mine. Nu pentru o dispută politică. Ci pentru milioanele de români care, la un moment dat, vor avea nevoie de sistemul de sănătate.
Nu poți reduce un sistem atât de complex la câteva formule contabile și să tragi concluzia că România are nevoie de doar 1.200 de medici noi pe an.
Această afirmație este complet falsă și arată o înțelegere profund deficitară a modului în care funcționează un spital.
Avem un deficit de aproximativ 36.000 de medici în sistem. Corect? De când este Bolojan premier a blocat posturile, dar să presupunem că nu ar fi blocate și atunci ar fi nevoie de 7 ani cu grad de absorbție de 100% a celor 5.000 de noi specialiști care termină medicina. Dar mulți dintre ei nu rămân în tară sau în sistemul public. Nu pentru că nu avem nevoie de ei, pentru că ei nu au nevoie de sistemul nostru și ce le poate oferi, profesional, tehnic și financiar.
De aceea spun și repet obsesiv: sănătatea nu poate fi condusă dintr-un birou, privind doar un tabel Excel.
Rolul sistemului de sănătate este să fie pregătit înainte de tragedie, nu după. Medicii stau de gardă. Anesteziști, chirurgi, cardiologi, neurologi și mulți alți specialiști, indiferent dacă intră sau nu pacienți pe ușa spitalului. Și este foarte bine că este așa. Pentru că atunci când apare un copil în stop cardio-respirator, o victimă a unui accident grav sau un pacient cu infarct ori AVC, nimeni nu poate spune: „Întoarceți-vă mâine, pentru că în Excel nu era prevăzută această urgență.”
Cred că acum, poate pentru prima oară, chiar susținătorii și apropiații lui Bolojan trebuie să intervină și să-i spună simplu: Ilie, poate ai greșit de data asta
Nu transformați sănătatea într-un exercițiu contabil.
Nu luați decizii despre viața oamenilor fără să înțelegeți cum funcționează cu adevărat acest sistem.”

sursa: https://web.facebook.com/rogobete.alex?locale=ro_RO