Casa de Cultură Ion Luca Caragiale Ploiești: FESTIVALUL „NOI ÎMPREUNĂ” -13-14 IUNIE 2026

Două zile dedicate incluziunii, acceptării, artei și bucuriei de a fi împreună.
În perioada 13–14 iunie 2026, pe Bulevardul Independenței din Ploiești, va avea loc Festivalul „Noi Împreună” – un eveniment special creat pentru a aduce mai aproape comunitatea, copiii, tinerii și persoanele cu dizabilități, familiile acestora, asociațiile implicate activ în recuperare și integrare socială, precum și toți oamenii care cred în empatie, normalitate și incluziune reală.
În prima parte a zilei, începând cu ora 10:00, vor avea loc:
ateliere interactive
activități dedicate copiilor, tinerilor și persoanelor cu dizabilități
jocuri, terapie prin artă și experiențe senzoriale
prezentări și momente susținute de asociații și centre de profil
Menționăm faptul că programul atelierelor este flexibil, participanții având posibilitatea de a se alătura activităților în intervalul orar 10:00 – 17:00.
Începând cu ora 17:00, festivalul va continua cu partea artistică a evenimentului, spectacole și momente dedicate incluziunii sociale prin artă, muzică și exprimare autentică.
Ne dorim în mod special să aducem în prim-plan artiști cu dizabilități, deoarece talentul, emoția și valoarea nu au limite și nu ar trebui niciodată condiționate de un diagnostic.
De aceea, invităm cu drag asociațiile, centrele, instituțiile și comunitățile care susțin copiii și persoanele cu dizabilități să ni se alăture în acest proiect.
Așteptăm:
– propuneri de artiști
– momente artistice
– ateliere și activități interactive
– inițiative și proiecte care susțin incluziunea socială și diversitatea
Propunerile pot fi trimise până vineri, 5 iunie 2026, la adresa de e-mail: secretariat@casadecultura.ro
Eveniment organizat de:
Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești
Asociațiile partenere deja implicate în proiect:
Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic – Filiala Prahova
Asociația Călătorie spre Integrare și Dezvoltare
Asociația Antreprenorilor de Fapte Bune
Asociația Sindrom Down Ploiești
Asociația Națională a Surzilor din România – Filiala Prahova
Asociația „De profesie, Om”
Asociația „Suntem România”
Partener media: InfoPloieștiCity
Ne-am bucura enorm să fiți alături de noi.
Chiar dacă nu veți participa cu un moment artistic sau o activitate dedicată, vă invităm să veniți pe 13 și 14 iunie pentru a trăi împreună două zile pline de emoție, acceptare, culoare, spectacole, interacțiune și bucurie autentică.
Pentru că incluziunea nu înseamnă doar prezență.
Înseamnă să construim împreună o lume în care fiecare copil și fiecare persoană să se simtă văzută, acceptată, respectată și apreciată exact așa cum este.