Mezzosoprana Maria Miron Sîrbu revine la Filarmonica Paul Constantinescu – Ploiesti joi, 14 mai 2026, unde va interpreta, alături de soprana Noemi Onucu, lucrarea „Stabat Mater”, semnată de Giovanni Battista Pergoles
Absolventă a Universității Naționale de Muzică din București, sub îndrumarea prof. Georgeta Stoleriu, Maria Miron Sîrbu și-a construit un parcurs artistic valoros, remarcat prin interpretări strălucitoare și versatilitate. Și-a desăvârșit stilul interpretativ în cadrul unor cursuri de măiestrie susținute de nume importante ale scenei lirice internaționale, printre care îi amintim pe Ileana Cotrubaș, Viorica Cortez, Luciana Serra, Vincenzo Scalera și Giordano Marcello, experiențe dobândite în cadrul unor colaborări prestigioase cu Accademia Teatro alla Scala.
Anul 2005 a marcat debutul său pe scena Operei Naționale București, în perioada următoare fiind solistă a instituției și evoluând în numeroase producții de referință. Activitatea sa bogată include apariții constante atât în țară, cât și în străinătate (Danemarca, Ungaria, Bulgaria, Franța, Belgia, Italia etc.) și colaborări cu orchestre și dirijori de prestigiu. Repertoriul său acoperă o paletă largă de roluri, de la Purcell, Mozart și Rossini până la Verdi, Bizet, Puccini, Mascagni sau Paul Constantinescu, dar și lucrări vocal-simfonice de referință (Requiem-urile de Verdi, Mozart și Donizetti, „Stabat Mater” de Pergolesi, „Gloria in Re major” de Vivaldi, Simfonia a IX-a de Beethoven, „Judas Maccabaeus” de Händel sau „Visul unei nopți de vară” de Mendelssohn-Bartholdy).
Distinsă cu numeroase premii, artista a primit în 2016 titlul de „Cea mai bună solistă lirică” în cadrul Galei Premiilor Operelor Naționale, confirmând astfel poziția sa în peisajul liric românesc.
În prezent, este solistă a Operei Naționale Române din Iași, unde continuă să evolueze în producții de anvergură, prezența sa scenică remarcându-se prin naturalețe, expresivitate și o tehnică vocală foarte bine stăpânită.
Vă așteptăm joi seară să o ascultați alături de Noemi Onucu, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești și dirijorul Vlad Mateescu. V-ați luat bilete?
Text realizat de muzicolog Diana Murășan-Rebac.
Bilete pentru acces în sală: https://filarmonicaploiesti.ro/…/concert-simfonic…/
Concertul va fi transmis integral live pe Virtual Concert Hall iar biletele virtuale pot fi achiziționate de aici: https://virtualconcerthall.ro/…/bilet-virtual…/
